Lemonade Icon

        Buuun… Lămâia – frumoasă, blondă și acră, cu o aromă ascuțită, neprietenoasă cu limba cea mereu  plângăcioasă – este, probabil,  cel mai critic fruct din toată familia de citrice. Gustul acru-ințepător, parcă descrie pe cerul gurii ploios,  un fulger ascuțit ce-ți scutură in răspăr papilele gustative.
Poate că natura a riscat pe ea un gust minimalist si apoi, regretându-i spiritul astringent, a insuflat asupra noastră conceptul de limonadă. Să-i înmuiem mieros, sufletul lămâii, și-a spus viața, pusă mereu pe șotii.
Am căsătorit-o cu menta, pentru a o face acceptată în comunitatea citricelor.
El, lămâia. Ea, menta.Mierea e cununia ce-i prinde-n cleiul dulce, împreună formând Căsnicia, o  Limonadă ce le împrospătează prezenturile viitoare.

Te căsătorești cu mine, un astringent brut cu aromă tăioasă,
Draga fată camforată, cu prezență copioasă?
Cu schimb de stare, împărtășind amintiri,
Cu faguri din iubiri vom garnisi cununa,
Prin mărturie ne convingem că suntem două ființe-ntruna.
Adu-ți aminte, pe când cu aroma-ți mentolată
La prima vedere, oh, ce reacție ne-a fost provocată!
Când mi-ai preschimbat acrul lămâios in firicel de lămâiță,
Și emoția cu nerăbdarea te-au făcut din izmă o viță pestriță
De răbufniri, dorințe,  întâmplări cu drăgosteli, Agățate vioi de peretele amintirii, că un tablou vărgat de chicoteli.
Uită-ne acum, captivi în cleiul cununii mieroase, răcoriți de aroma reciprocă.
Vei deveni tu, o mentă-ngalbenită, coaptă
Iar eu, o lămâie-nverzită, camforată.

Cu ceva aromă, Pălăria